Archive for the Category Totally Personal

 
 

De ce să-ţi închizi mobilul când mergi la teatru

Acuma, serios, nu mă aşteptam să am cei mai erudiţi cititori, dar bine măi ţăranule deşteptule, chiar vrei un răspuns la întrebarea asta? De pe ce planetă eşti?

Am renunțat demult să mă mai enervez pe toate persoanele importante care se trezesc vorbind la Mall în timpul filmului (sunt și eu om, mai merg la Mall, sue me). N-ai ce pretenții să ai de la inculții ăia de au venit să rumege popcorn (la fel ca și mine dealtfel), și să soarbă cola și să povestească la telefon ce mișto (rar), sau plictisitor, sau prostesc e filmul. N-am pretenții.

De fapt am cam rărit-o cu filmele la Mall din acest motiv.

Vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile. zice o voce feminină, blândă, la teatru, înainte de începerea spectacolului.
Zice de vreo trei ori, să audă toți urangutanii.
Eu acum înțeleg că suntem mult prea evoluați cu tehnologia asta și că daca zice vaca aia să-mi închid telefonul, doar nu o să fiu eu fraierul ei să mi-l închid. S-a inventat SILENT-ul băi aceasta… buton pe care, eu unul, îl apăs tacticos.

Am răspuns și eu odata la telefon când eram la film special ca să-mi șochez prietenul de la celalalt capat, atâta doar că eram doar eu cu prietena în toată sala de cinema. Ce dor îmi e de cinematograful ăla.
Poate contează anturajul în care ai evoluat crescut. Dacă ai crescut într-o familie de poeți, poate că nu ți se pare așa important că omul ăla recită pe scenă vreo oră să te cultivi tu. Mie mi-e rușine să și tușesc sau să mă caut de batistă dacă strănut. Ieri m-am șters de muci pe scaunul din față special ca să nu fac gălăgie (glumesc).

Dacă piesa e atât de interesantă, poate că o să te înțeleg și o să trec cu vederea că îți notezi pe blackberry replici. Dar dacă începe să-ți cânte mobilul mizeria aia de Nokia Tune, sau o manea dacă tot suntem pe subiectul ringtones la teatru… ce-o să fac?
Nimic băi uranguanule, sau tuto (ca nu e exclus să fi fost o ea), că dacă nu ești lângă mine doar nu o să mă apuc să mă foiesc intrigat.
Dar dacă ai ghinionul și ești lângă mine, pfoaiiii, o să mă uit atââât de scărbit la tine de o să ți se facă atăăăt de multă rușineeee… încât… ya right… pe cine păcălesc?

Deci, acum pe bune. Cât e de greu să-ți pui telefonul pe silent să nu-ți sune, mai ales când ești la teatru sâmbătă seara? Fă un efort chiar dacă ești antisocial și crezi ca nu există nicio șansă să te sune cineva sâmbătă seara.

Te rog, fă un efort.

La noi in firma nu se fura.

La voi da. Pun pariu. Şi nici nu ştiaţi asta. Eu însa am dovada că la noi nu.

Sunt slabe şansele ca dacă nu eşti fumător să te fi lovit vreodată de penuria de brichete dintr-o firmă “normală” (să-i zicem).

Noi suntem o firmă specială. La 2 fumători (casual smokers – că încercăm să ne lasăm) avem cel puţin o brichetă de căciulă. Vedeţi dovada.
Doza de brichete

Ceata de brichete
Brichete

Trebuie să recunosc însă că una din cele 7 brichete, la 2 oameni, repet, nu are gaz.

Voi cu ce descoperiri vă lăudaţi săptămâna asta?


Vodafone and Me

Relatia mea cu Vodafone se cam impute pe masura ce trece timpul, mai ales de cand am senzatia ca pentru increderea pe care le-am acordat-o, sunt rasplatit cu o palma peste bot si-un citat din contractul pe care l-am semnat ca un copil credul.

Tin sa mentionez de la inceput, ca DA, e vina mea: ca sunt bou si cred ce-mi zice vanzatorul ala la Vodafone la telefon. E vina mea ca am semnat pe fuga un contract si ca am uitat o chestie foarte importanta “Minciuna prin omisiune tot minciuna se numeste“.

Care-i ţeapa? Internet Mobile Service-ul de la Vodafone e ţeapa. Eu, m-am înscris pentru acest serviciu cu zâmbetul pe buze, când m-a sunat un baiat de la Vodafone să îmi facă oferta. Am descoperit mai târziu că de fapt nu era aşa nelimitat precum părea la telefon, dar e mult prea târziu acum.

Am sunat într-un final la Vodafone, ajungând chiar să fac o plângere, pe mail, pasted below.

Va contactez ca sa va cert.

Ma simt tras in piept de Vodafone si de cum mi-am vandut Vodafone serviciul de Internet Mobil.

Consider ca sunt destul de atent la detalii, mai ales in ceea ce priveste internetul, fiind web developer (programator web) in viata de zi cu zi. Macar la Internet ma mai pricep si eu.

Mi se pare normal ca in momentul in care incercati sa vindeti ceva unui client vechi, sa il informati si de limitari.

Pot spune dupa cateva luni de utilizare ca Internetul Mobil de la Vodafone merge EXECRABIL.

A mers bine in prima luna. Acum merge de toata jena.

In primele luni, am tot zis ca e o coincidenta. Ca poate n-avea semnal.

Se pare ca am ajus subiectul de mistouri al colegilor, cu “te-a pacalit Vodafone. Cum poti sa crezi ca ai internet nelimitat”.

Am sunat azi ca sa aflu ca Internetul Nelimitat (ca trafic) … are o limitare, care a fost omisa in discutia telefonica. Si anume limitare de viteza dupa depasirea unui anumit prag. Prag de care nu am fost informat la telefon atunci cand mi-am facut abonamentul. Prag de care daca as fii aflat va asigur ca nu as mai fii considerat aceasta oferta macar demna de atentie, ce sa mai vorbesc de tentanta.

Chiar credeam ca VF si-a inbunatatit serviciile, dar, TEAPA.

Nu am pretentia sa downloadez filme de pe youtube sau sa fac streaming non-stop. Am pretentia ca dupa depasirea pragului sa pot sa citesc un mail in timp util.

Da… m-am obisnuit deja cu ideea ca ar exista un prag. Dupa ce am dat cu capul de el.

O sa ma coste 150 de euro ca sa renunt la acest abonament jenant. Poate o sa mai astept cateva luni ca sa dau doar 75.

Asta e. Daca ai incredere in provider-ul tau esti amendat.

Sa va fie rusine.

Nota: Cand te suna la telefon si accepti un abonament nou, contractul iti vine prin curier si curierul sta dupa tine sa il semnezi, ca doar nu poti sa semnezi la telefon contractul.

Raspunsul lor final, care a venit după vreo lună, era presărat de limitările menţionate în contractul scris.

De ce fac o mare tragedie din asta? Pentru ca din ce îmi amintesc din discuţia telefonică de acum vreo 6 luni, am întrebat destul de clar daca are vreo limitare, si mi s-a raspuns ca “Este abonament cu trafic nelimitat”. Da, nu asta intrebasem, si e drept ca ar fi trebuit sa insist cu intrebarile, dar doar ma sunase Vodafone. Nu eram in targ ca sa fiu suspicios. Poate chiar vroia VF sa imi rasplateasca fidelitatea. Nu a fost asa.

Acum mi-e clar ca nu are sens sa ii mai deranjez, ca oricum nu se rezolva nimic. Probleme tehnice nu sunt. Asta e serviciul pe care l-am cumparat. Bravo mie. Bravo Vodafone for another completed sale. Acum platesc, ce sa fac, ca doar avem contract.

Vand Chitara

Vand kit chitara Squire. Mi-am luat-o acum vreo 6 luni. Am incercat sa cant de vreo 3 ori la ea. E ca noua, ca am tinut-o in husa pana acum.
Kitul complet, cu corzi, amplificator, husa a fost vreo 13 milioane.
Il dau cu 9 milioane.
E bun pentru incepatori.

chitara_1

chitara_2

Contact: Y!M: virusescu
Tel: 0724266730

Cu bicla la Cernica

Am fost Duminica, cu baietii de la Hyper, la Cernica.

Ne-am urcat voiosi pe biciclete pe la ora 7 fara ceva si-am pornit agale la drum. Dupa prima cazatura “de fite” a lui Dan, am facut si primul Pit-Stop, aproape de iesirea din Bucuresti. I-a placut lui un surub si s-a gandit sa-l ia in roata.

Am ajuns si la manastire la Cernica. Am bagat un sandwich. Vic s-a uitat vreo 10 minute dupa o guta (ca ace de pescuit avea), guta pe care o avusese cu cateva minute inainte in mana, dar o aruncase. Gasise si rame, dar n-a mai avut noroc ca sa dea si el la peste un pic.

Eu am uitat sa va zic ca nu am fost cu bicicleta. Am fost cu o chestie de la First Bike. Cand sa plecam a urmat PIT-STOP-ul pentru mine. It was a total Fail. Daca nu eram cu Gabi si Vic, aruncam acolo bicicleta si chemam pe cineva cu masina.

Se rupsese schimbatoru si se facuse ca dracu. Baietii au scurtat lantul, au scos schimbatoru si am putut pleca tot pe biciclete, atat doar ca nu mai avea viteze. O sa pastrez probabil doar rotile de la First Bike. Dupa ce m-am urcat pe Cube-ul lui Victor, mi-am cam dat si eu seama ce inseamna o bicicleta.

Dupa mozoleala cu vasilina, am facut o oprire la restaurant si am bagat o bereeeee bunaaa si-o ciorba.

It was very fun.

Pozitionarea Relativa

In ciuda titlului, nu este un post despre CSS, ci despre cutremurul care tocmai a trecut.
L-am simtit… bland, timid, desi sunt acum la etajul 8. Pana sa ma prind trecuse.

Frumos a fost acasa, unde la etajul 4, cica s-a simtit mult mai puternic. S-a lasat cu zgaltait patul, miscat scaunul, alertat cainele care-a sarit din fotoliu nedumerit.

Conteaza domn’le si cum te pozitionezi. “Position is everything”. Si am senzatia ca daca stai asa mai in cas, mai cu spatele la Vrancea, nu te mai ating asa rau cutremurele.

Faza funny a fost cu sormea care satea la computer si dupa ce s-a linistit, i-a scris prietenului care e in Severin ca a fost cutremur. La el a inceput cutremurul la o secunda dupa ce a primit mesajul pe mess. Spooky.

Ma gandesc la tataie ala de la OTV care prevedea cutremurele. Nu l-am crezut, dar uite ca, daca esti suficient de departe, il prevezi si cu unelte online precum Messenger, iar tataie ala se vedea ca era cam dus, deci spunea adevaru’ omu :) .

Povestea lu Virusescu

despre cum mi-am capatat eu porecla asta

Eram in liceu, prin clasa a X-a (adica prin ’98), fericitul posesor al unui 386. Avem colegi care aveau Pentium dar nu conta, nu ma interesa.

Intr-o buna zi, m-am prins eu ca un coleg de la alta clasa are si el PC cam ca al meu si cica se tot juca chestii misto. Ne-am facut cunostiinta si intr-un final l-am convins sa imi dea si mie jocuri. La schimb nu prea aveam ce sa ii dau decat un joc de care nu prea era el prea incantat dupa ce ii povestisem.
Mi-a dat omu’ vreo 10 dischete cu un joc plus inca vreo 2-3 goale, ca trebuia sa ii aduc un joc care era pe 13 dischete.

A doua zi i-am dus jocul. Everybody happy.

A treia zi ma duc sa il intreb daca i-a placut, dar nu apuc sa intru in clasa ca tipa la mine din fundu’ clasei: “Virusuuuu !!! Uite-l el e !!! Virusescule! ha ha ha.. hi hi hi”.

Eu m-am prins ca vorbea cu mine, da’ ma depasea total ce vroia sa zica. Intr-un final s-a prins si omu ca nu stiu ce-i ala un virus de calculator si s-a apucat sa imi explice.

Asa si? Zic eu.

S-a dovedit ca din alea 13 dischete pe care i le dadusem cu jocul, 12 erau virusate…
Cu 3 virusi diferiti.

Cum Virusescu nu suna asa rau ca porecla… am imbratisat-o si inca o mai folosesc si iubesc.

Hristos a Inviat. Si eu.

Nu-s eu ala prea credincios, dar m-am gandit sa va urez Paste Fericit si sa va intampin cu un Hristos a Inviat. Si vorba lu’ Mishu… and nothing else matters.

Ieri am “vopsit oua” la HyperActive, asa ca se pune ca v-am urat si eu alaturi de ei.

Apropos de a inviat si Virusescu.
O sa incerc iar sa imi fac timp pentru blog. Nu cred ca o sa fie o schimbare spectaculoasa, dar macar cateva vorbe acolo, si chestii misto pe care le mai gasesc pe net.
Cu aceasta ocazie m-am gandit sa va spun Povestea lu’ Virusescu.

CTRL+V Fericit.

Today was the (last)day

Azi a fost ultima zi de lucru la MRM Partners. Cariera mea de Head of Technology se cam încheie aici. Rămân cu Senior Flash Developer-ul din mine. Sper să ne înţelegem bine.

Regret? Nu regret? E un sentiment foarte confuz.

Ar trebui să mă bucur. De maine sunt liber şi dorm cât vreau. Stau acasă, pot să mă văd cu prietenii seara, că nu o să mai fiu aşa ocupat, pot să prelucrez pozele alea după care urlă toată lumea (mai ales Boc).

Regret totuşi echipa. Sunt o fiinţă sociabilă. O să îmi fie dor de oamenii care au plecat înaintea mea, dar mai ales de cei pe care îi las în urmă.

Mă aşteaptă un drum lung şi trebuie să las tristeţile astea deoparte şi să mă concentrez.

Abia aştept să mă focusez ŞI pe proiecte personale.

No more emo shaving

Am descoperit un miracol de tehnologie azi. Sunt inca socat. Se numeste aparat de ras. Un anume Gillette  M3 Power. Cred ca e pe piata de ceva ani buni.
Den ganzen Beitrag lesen…